Quantcast
Channel: Foto travel
Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Site-ul clădirii Transilvania arată mai bine

$
0
0
Pe la jumătatea lunii martie a acestui an, scriam un articol intitulat ”Clădirea Transilvania din Zalău are site!”. Dincolo de ineditul faptului că o clădire de patrimoniu, care nu adăpostește o instituție publică, are o un site propriu, mi-am permis să fac și câteva critici constructive. Nu mă gândeam că cineva va ține cont de ele, deși în ultimul timp am sesizat că oficialitățile locale sunt mai atente la doleanțele cetățenilor, sunt mai aproape de aceștia. În sprijinul acestei afirmații se pot aminti întâlnirile organizate de conducerea Primăriei Municipiului Zalău cu membrii grupului constituit pe Facebook în jurul paginii ”Amintiri despre Zalău” sau facilitarea vizitării Clădirii Transilvania cu câteva zile înainte de inaugurarea oficială a acesteia.


Așadar, la criticile constructive din luna martie, cei care administrează site-ul au plecat urechea și în mare au ținut cont de recomandările făcute. În primul rând, în slide-show-ul de pe pagina principală, chiar dacă a fost lăsată imaginea cu îngerașii, ce nu are nicio legătură cu Clădirea Transilvania, au fost introduse noi imagini ce pun în evidență elementele de arhitectură atât din exterior, cât mai ales din interior. Prima dintre imagini, cu fațada principală a clădirii, este o imagine nocturnă de foarte bună calitate, exact ce trebuie pentru deschiderea slide-show-ului.


Un alt meniu, care în urmă cu două luni nu ducea nicăieri, este cel intitulat ”Tur virtual 360”. Acum, accesând acest meniu poți călători virtual prin clădire. La început se deschide o imagine superbă cu fațada clădirii. Ai două posibilități: fie să dai click pe săgeata ce duce spre intrare, fie să mergi direct în celebra sală de teatru de la etaj. 



Dacă imaginea din pasajul de intrare sau cea din curtea interioară nu sunt spectaculoase, în schimb cea din sala de teatru este cu totul și cu totul deosebită. Aplicația oferă posibilitatea vizualizării ei din toate unghiurile, funcțiile de mărire (zoom +) și micșorare (zoom -) facilitând navigarea și explorarea detaliilor. Însă cele mai importante și mai spectaculoase detalii sunt cele ale picturii de pe tavanul sălii. Sunt nu mai puțin de 15 puncte pe acre dând click se deschid imagini de o calitate superioară cu fragmente din celebra frescă de mari dimensiuni. 





În afară de tavan, mai sunt disponibile patru imagini. Una cu scara interioară spiralată ce duce la balconul de la etaj, și alte trei imagini ale statuilor ce flanchează scena, respectiv a stemei Zalăului de deasupra acesteia. 


O altă secțiune a site-ului la care s-a lucrat este cea dedicată galeriei foto. Au fost adăugate patru galerii, una cu imagini de arhivă ale Zalăului de odinioară și alte trei cu imagini ale Clădirii Transilvania. 


Mai sunt încă multe de făcut. De exemplu, rubrica ”Evenimente” ar putea fi mai generoasă în prezentarea evenimentelor ce au avut loc aici. Nu este posibil ca în urma unui eveniment de excepție cum a fost concertul lui Tudor Gheorghe din luna aprilie, primul eveniment cultural în clădirea reabilitată, să pui doar o poză și să scrii...două rânduri. 

Oricum, site-ul devine pe zi ce trece mai complex, mai interactiv. Și acesta este marele câștig. 

Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48