Într-o lume profund globalizată, în care importăm cu prea mare ușurință obiceiuri ce ne sunt străine, a păstra și promova tradițiile și obiceiurile locale, specifice satului românesc autentic, poate părea un demers desuet, riscant. Unele sate sălăjene mai păstrează încă obiceiuri pascale a căror origini se pierd în negura timpului. Pe Valea Someșului, în amonte, cam la jumătatea distanței dintre Dej și Jibou, se află pe malul stâng al râului, într-un cadru natural de excepție satul Rus. Aici, încă se mai păstrează un obicei de Paște inedit: Ciocota de la Rus.
Despre acest obicei, ce dă un farmec aparte Sărbătorilor Pascale, ne povestește Ana-Maria Mureșan - profesor de limba și literatura română la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. A acceptat provocarea lansată de blogul Foto-Travel de a aduce în atenția cititorilor săi, acest obicei specific Paștelui. Îi mulțumim și pentru pozele vechi, de epocă ce ilustrează acest articol.
Pentru mine și, cu siguranță, pentru mulți alții, satul Rus din județul Sălaj este unic! Nu doar datorită faptului că este paradisul copilăriei mele, locul - numit îndeobște "acasă" - unde brațele ocrotitoare ale celor dragi mi-au fost veșnic deschise, ci și pentru că această localitate are un farmec aparte, explicabil și prin obiceiuri și tradiții inedite, singulare. Astfel, pentru noi, rusenii, Crăciunul înseamnă fiorul colindelor (trebuie să adaug că repertoriul acestora este extrem de variat, de la colindele religioase, la cele laice: colinde pentru copii, colinde de război, colinde pentru fete de măritat/ feciori de însurat, colinde țigănești etc), bucuria și bunăstarea Anului Nou sunt vestite prin Jocul Moșuților (obicei precreștin, de origine agrară), iar Învierea Domnului este celebrată prin așa-numita Ciocotă.
Deși ciocnitul ouălor este un gest ritualic al Paştelui, Ciocota de la Rus este un obicei inedit prin vechime și prin amploarea manifestării. De altfel, în ultimii ani, au fost realizate numeroase și lăudabile încercări de promovare a acestui vechi obicei (articole și filmări care au devenit știri ale diferitelor posturi de televiziune), dar unele îmi par prea puternic ancorate în prezent, transformându-l într-o populară competiție a cărei miză este obținerea unui număr impresionant de ouă. De-a lungul timpului, obiceiul pe care urmează să vi-l descriu a suferit inerente modificări impuse de epoci și de oameni care au adoptat inevitabila modernitate, așa că prefer să reconstitui - pe baza informațiilor obținute de la cei cu argint în plete – farmecul acestei manifestări la care lua parte toată suflarea satului.
 |
| Familia Pintea din Rus |
După lungul și restrictivul Post al Paștelui și participarea la slujbele religioase, Ciocota însemna principala formă de socializare, urmată - a doua zi – de jocul satului. În esenţă, nimeni n-avea voie să doarmă în Ziua de Paști, pentru că se credea că aceluia care va cădea pradă somnului îi va fi plouat fânul. Slujba de Înviere începea întotdeauna la ora 3 a.m., iar până la 7 a.m. era oficiată și Sfânta Liturghie. Pentru a participa la slujbele religioase, cei care aveau oi mergeau cu noaptea-n cap la pășune, să fie sătule. După ce luau lumină, oamenii se duceau acasă, mâncau „Paștile” și se înfruptau, fiecare cu ce avea: păscuță, ouă roșii (vopsite numai cu coji de ceapă) și slănină afumată. Toți membrii familiei se spălau pe față cu apa în care era pus un ou roșu și un ban (de argint, dacă aveau) pentru a fi roșii, frumoși și bogați tot anul. Ciocota în familie era începută de tată și de băieți, apoi continuată de partea feminină. După ce mânca, lumea se strângea din nou la biserică, unde avea loc Ciocota, în curtea și pe ulița bisericii. În Ziua de Paști, cât ținea Ciocota, clopotele băteau încontinuu, fiind trase – pe rând – de către tineri. De asemenea, în aceasta zi, familii și grupuri de tineri își făceau poze la monumentul din curtea bisericii. De regulă, „se dădeau de-a ciocota” bărbații și copiii, urmând câteva reguli simple: căutarea unui partener de ciocotă, ciocnitul ouălor, afirmarea și confirmarea minunii Învierii (cel care lovea primul spunea „Hristos a înviat!”, iar celălalt îi răspundea „Adevărat a înviat!”) și, în funcție de tăria oului și de noroc, acceptarea deznodământului: învingătorul „ducea” oul spart al celui învins. Cel mai priceput sau cel care avea ouăle cele mai tari putea să câștige (mare lucru atunci!) chiar 30 sau 40 de ouă! Regula de bază era aceea că ouăle trebuie ciocnite întâi cap în cap, tocmai de aceea formulele de căutare a unui partener de competiție erau, pe rând,: „Cap de ou!”și „Cur de ou!”.
 |
| Feciori din Rus |
 |
| Tineri la Monument |
Sătenii care aveau oi și porci, strângeau animalele în patru turme, care erau duse la păscut pentru o păscuță și doua ouă roșii. La sfârșitul zilei, lumea cânta Hristos a înviat! și mergea acasă. Ciocota dura – uneori, când oamenii mai aveau ouă întregi – și în celelalte două zile de sărbătoare. Important este faptul că la acest obicei participa tot satul, bucurându-se, în frunte cu popa, care era – de cele mai multe ori – unul dintre concurenţi. Dacă femeile mai mult asistau, fetele de măritat și fetiţele se jucau în curtea bisericii diverse jocuri: „De-a îngerii și dracu'”, „Deşt'ig doi boi”, „Pipişanu-şanu”, „De-a smâcita” etc.
 |
| Fete din Rus |
 |
| Fete |
Evident că existau diferite metode prin care erau alese ouăle tari, care asigurau succesul la ciocotă. Se spunea că, atunci când Paştile erau mai devreme, coaja ouălor era mai rezistentă, pentru că găinile erau hrănite doar cu cereale, așa că unii nu le dădeau găinilor sa mănânce iarba atunci când sărbătoarea cădea primăvara târziu. Un lucru este sigur: cu toții își alegeau și-şi păzeau ca pe ochii din cap acele ouă „miraculoase”. Unul dintre feciori, căruia i-a fost „dus” oul favorit, se spune c-ar fi afirmat că mai bine i-ar fi murit vaca decât să-și piardă oul cel tare. Gurile rele și invidioase îi acuzau pe unii mai norocoși că și-ar fi măsluit ouăle ca să câștige: că și le-ar fi ținut în zeamă de var sau în zeamă de gunoi, că și le-ar fi umplut cu ghips sau cu zahăr ars etc. Tocmai de aceea, dacă existau îndoieli, ouăle erau încercate prin lovire cu unghia.
 |
| Port popular din Rus |
Cu siguranță, vor mai fi fiind multe alte lucruri pe care n-am reușit să le aflu în legătură cu acest obicei care oferă satului Rus individualitate, dar promit să sap lucrul la rădăcină cât timp mai trăiesc oameni care să-l fi practicat din fragedă pruncie până la căruntețe și cărora să le placă să-și depene amintirile. Dar asta, doar la anul, când îmi voi pregăti și eu oul cel tare! Ca în cazul oricărui străvechi obicei, semnificațiile originare nu se cunosc, acesta evoluând odată cu oamenii și cu vremurile. Dincolo de implicațiile de ordin religios, Ciocota de la Rus rămâne o sărbătoare a Paștelui și a comunității. Cu alte cuvinte, Ciocota însemna și înseamnă încă, pentru toți, bucuria întâlnirii, un mod plăcut de a-şi petrece timpul alături de ceilalți și, evident, pasiunea competiției.
Ciocota -
Inedit
Obicei
Cu
Ouă
Tari!
Ana-Maria Mureşan
Rus, 19 aprilie 2014
Informatori: Onorica Mureşan și Ana Ungur