Site-ul de turism European Best Destination a desemnat orașul portughez Porto, ca fiind cea mai bună destinație turistică europeană în 2014. Nu mai puțin de 20 de orașe selectate au concurat pentru acest prestigios titlu, Porto reușind să devanseze alte 19 mari orașe ale bătrânului continent. Așa cum se arată în motivația juriului, ”orașul neînvins - așa cum este denumit Porto este deopotrivă istorie, arhitectură, cultură, gastronomie, comerț și descoperiri. Porto are tot farmecul orașelor care conviețuiesc fericit cu râul lor.”
Topul celor mai bune 10 destinații turistice europene, ediția 2014, arată astfel:
1. Porto (Portugalia)
2. Zagreb (Croația)
3. Viena (Austria)
4. Nicosia (Cipru)
5. Budapesta (Ungaria)
6. Madeira (Portugalia)
7. Milano (Italia)
8. Madrid (Spania)
9. Berlin (Germania)
10. Roma (Italia)
Porto - European Best Destination 2014 |
Alături de acestea, au mai fost nominalizate alte 10 destinații europene: Amsterdam, Barcelona, Bergen, Cannes, Geneva, Glasgow, Londra, Paris, Praga și Stockholm.
De remarcat că nicio destinație din România nu apare în acest top. De altfel, oricât de patrioți am fi, nu cred că vreun oraș din România s-ar putea compara din punct de vedere turistic cu oricare oraș european din acest clasament. De altfel niciun oraș sau destinație românească, nu se află printre cele 140 de destinații europene prezente pe platformă.
European Best Destination (EBD) - este o organizație non-profit, cu sediul la Bruxelles, specializată pe promovarea culturii și turismului european. Din 2009, EBD colaborează cu cele mai importante birouri de turism din Europa, pentru a recompensa și evidenția cele mai vizitate 20 de destinații, prin intermediul site-ului său și a rețelelor de socializare. Râvnitul titlu de ”cea mai bună destinație europeană” a devenit sinonim cu excelența europeană.
Orașe europene din Top 10 cele mai bune destinații |
Edițiile anterioare au fost adjudecate de Lisabona (2010), Copenhaga (2011), Porto (2012) și Istanbul (2013).
Porto, orașul câștigător, beneficiază de un ghid turistic complet din care nu lipsește harta interactivă a orașului, prezentarea principalelor atracții turistice sau informații despre rețeaua de transport. De asemenea, un film de prezentare este postat pe platforma EBD și poate fi vizualizat aici.