Șimleu Silvaniei este un orășel din județul Sălaj, al doilea ca mărime după municipiul Zalău. Nu este o mare aglomerare urbană, dar are locuri minunate, care au scăpat de distrugerea proletcultistă. Șimleul Silvaniei (în maghiară Szilágysomlyó, în germană Schomlenmarkt) este situat la o distanță de 29 kilometri de orașul reședință de județ, în depresiunea Șimleului la poalele Măgurii Șimleului. Se găsește aproape de așezarea dacică Dacidava. Cu o vechime considerabilă, orașul a fost atestat documentar în anul 1251 când este denumită Vathasomlyowaîntr-un atestat de la Alba-Iulia.
Istoria medievală a orașului este legată de cea a familiei nobiliare Báthory. După 1871, Șimleul devine un bastion al intelectualității românești, nume ca Simion Bărnuțiu sau Victor Deleu dând greutate orașului.
În prezent, de câțiva ani buni, Șimleu Silvaniei încearcă să redevină ceea ce a fost odinioară. În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă întreaga societate românească, aici la Șimleu, s-au găsit întotdeuna resurse. Este suficient să amintim faptul că de 7 ani, aici se organizează singurul Concurs Interjudețean de Matematică în memoria profesorului Teodor Topan sau Festivalul de folclor ”La Fântâna Dorului”. Din punct de vedere al aspectului, orașul este unul curat, cu străzi recent renovate, cu parcuri frumoase. Desigur, mai sunt multe de făcut, dar contează foarte mult intenția autorităților locale de modernizare a orașului și de înscriere a lui în circuitul turistic.
Iată 5 motive pentru a vizita acest oraș:
1.Ruinele cetății Báthory. Din punctul meu de vedere, acest ansamblu care a fost lăsat de izbeliște și despre care am înțeles că există intenția amenajării lui, poate fi motorul relansării turistice a Șimleului. Oriunde mergi în lume, istoria, cetățile, monumentele devin puncte de atracție turistică. La Șimleu Silvaniei, din ansamblul cetății de odinioară s-a mai păstrat zidul de incintă, două turnuri și un bastion. În prezent se fac săpături arheologice și din câte am înțeles există un proiect de amenajare turistică a zonei. Sunt convins că acest lucru va aduce un număr mare de turiști la Șimleu, mai ales din Ungaria și Polonia, cunoscut fiind faptul că Stefan Báthory a fost rege al Poloniei.
În cadrul ansamblului cetății Báthory, se află două monumente, importante din punct de vedere istoric dar al căror loc nu este aici: unul este o troiță dedicat eroilor neamului și altul, cu inscripții în română și rusă este dedicat ”eroilor căzuți pentru libertatea și independența patriei noastre”.
2. Arhitectura urbană. Față de alte orașe care au fost mutilate arhitectonic în perioada comunistă (pe care o blamăm cu toții dar încă nu ne-o asumăm), Șimleu Silvaniei și-a păstrat farmecul de odinioară. Sunt unele străzi destul de bine conservate, clădirile sunt aceleași ca în secolul trecut. Este suficient să te plimbi pe strada 1 Decembrie de la Poliție până la Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” ca să admiri fațade bine întreținute, cu ornamente superbe. Și în alte locuri din oraș s-au păstrat clădirile vechi, care din punctul meu de vedere dau farmec unui oraș.
Orașul are un parc central foarte frumos și bine amenajat. Cele patru intrări sunt flancate de coloane pătrate ce au în vârf ornamente. Toate intrările duc la fântâna arteziană din centrul parcului. În partea laterală, aproape de strada 1 Decembrie se află un interesant monument ce datează din 1772. Este vorba de statuia Sfintei Treimi, care conform tradiției este ridicată în locurile în care ciuma a făcut ravagii. Conform specialiștilor, se pare că monumentul din Șimleu a fost ridicat ca semn de mulțumire pentru că orașul a fost ferit de ciumă.
3. Personalități istorice. Este recunoscut faptul că la Șimleu Silvaniei s-au născut și au trăit personalități istorice și culturale importante pentru români și maghiari deopotrivă. L-am amintit deja pe Stefan Báthory (1533-1586), cel mai ilustru reprezentant al familiei Báthory, care s-a născut aici. Între anii 1575-1586 a fost rege al Lituaniei și Poloniei.
Simion Bărnuțiu(1808-1864) născut în Bocșa (județul Sălaj) a studiat la Gimnaziul Minoriților din Șimleu Silvaniei. A fost una din figurile proeminente ale Revoluției de la 1848 militând pentru dreptul românilor de a-și folosi limba maternă. Are două statui în oraș, una în fața colegiului cu același nume și alta în fața Liceului Tehnologic ”Ioan Ossian”.
Victor Deleu (1876-1939) s-a născut la Pericei (județul Sălaj) nu departe de Șimleu Silvaniei. A format primul detașament de voluntari româno-bucovineni-ardeleni care a fost primit la Iași de către autoritățile române de atunci în frunte cu primul ministru I.C. Brătianu. A fost prezent la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 în calitate de secretar al biroului acesteia.
Iuliu Maniu (1873-1953), președintele Partidului Național Țărănesc, s-a născut la Bădăcin, foarte aproape de Șimleu Silvaniei. Una din personalitățile marcante ale vieții publice românești care a dominat câteva decenii viața politică, și-a găsit sfârșitul în închisoarea comunistă de la Sighetu Marmației.
Ioan Ossian (1885-1953) distins profesor și doctor în litere și filosofie, a fost întemeietorul primului liceu românesc din Sălaj în 1919, liceul ”Simion Bărnuțiu” care a activat în actuala clădire a Liceului Tehnologic ”Ioan Ossian”. Timp de 21 de ani, cu excepția perioadei 1927-1928 când a fost prefect al județului Sălaj, a condus prestigioasa unitate de învățământ. Expulzat de autoritățile hortyste în 1940 și arestat de către cele comuniste în 1948, își găsește sfârșitul pe șantierul de la Canal în anul 1953.
4. Șimleul multiconfesional și multietnic. În orașul Șimleu Silvaniei există o atmosferă tolerantă de conviețuire pașnică a diferitelor etnii. Aici trăiesc români, maghiari, rromi și slovaci. Aspectul multietnic al orașului se reflectă și în cel multiconfesional. Șimleul are câteva lăcașe de cult, unele considerate monument istoric. Chiar în centrul orașului, se găsește Biserica Ortodoxă (zidită între anii 1868-1918) cu o superbă pictură interioară.
Pe un deal ce domină orașul se află Biserica Romano-Catolică ce datează din 1523, fiind construită în stil gotic de către voievodul Transilvaniei BáthoryIstván în cinstea nașterii fiului său Stefan (viitorul Voievod al Transilvaniei și Rege al Poloniei). Pe un perete al bisericii există două plăci comemorative în limbile maghiară, română și poloneză.
Comunitatea reformată din oraș are în administrare o superbă biserică și o parohie sub forma unui conac construit în 1907. Mai există o biserică ortodoxă, aproape de parohia reformată.
Dar poate cea mai importantă construcție ecleziastică a Șimleului este Sinagoga care astăzi adăpostește Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord. Sinagoga a fost ridicată în anul 1876 pentru a deservi numeroasa comunitate de aici. Ororile celui de al doilea război mondial, deportările în lagărele de exterminare nazistă și anii comunismului au redus aproape la zero comunitatea evreilor de aici. Lăsată în paragină în anii comunismului, Sinagoga a fost renovată și transformată în muzeu.
5. Șampania Silvania. Poate cel mai cunoscut brand al Șimleului este celebra șampanie ”Silvania” produsă aici. Există 4 kilometri de galerii subterane în care se păstrează în condiții de temperatură și umiditate constantă sticlele cu vinul spumant. Șampania produsă aici, este singura din țară produsă după metoda champenoise, cu dublă fermentație în aceeași sticlă. Ca aproape toate intreprinderile românești de după revoluție, și cea de la Șimleu a trecut printr-un proces dificil de supraviețuire pe o piață în care produsele de import aproape că au sugrumat-o. În zona Șimleului există o veche tradiție viticolă, aproape că nu este familie care să nu aibă o mică vie pe Măgura Șimleului. Un interesant articol pe această temă a apărut în cotidianul Magazin Sălăjean.
Desigur, Șimleul mai are multe obiective turistice, are clădiri vechi bine conservate cu elemente de arhitectură deosebit de frumoase, are zone de agrement de-a lungul râului Crasna care traversează orașul. Pentru a le descoperi, trebuie să vii și să te plimbi prin oraș. Merită!