Județul Sălaj ascunde multe locuri frumoase, unele chiar spectaculoase. Despre multe dintre ele se știe atât de puțin, poate și pentru că puțini sunt sălăjeneii care să-și dedice o bună parte din timpul lor, descoperirii și promovării acestor locuri unice. Unul dintre acești neobosiți căutători de ”comori culturale” este jurnalistul Sebastian Olaru. A cutreierat județul în lung și-n lat, a scris nenumărate reportaje despre frumusețile județului, a promovat această parte de țară fie prin articolele postate pe blogul propriu intitulat ”cuvinte.și.fotografii” fie prin intermediul Agenției Naționale de Presă Agerpres, al cărei corespondent pentru Sălaj este. De data aceasta Sebi Olaru surprinde plăcut printr-un reportaj realizat în mijlocul micii comunități a slovacilor din Sălaj. Reproducem, cu acordul autorului, articolul publicat pe blogul propriu.
Are 81 de ani și o ținută ce emană demnitate, în ciuda hainelor ponosite pe care le poartă și a greutăților pe care cu siguranță le-a întâmpinat în decursul vieții. În cheamă Ioan Pisek, e de etnie slovacă și s-a născut în 1932, la Drighiu, în județul Sălaj.
Dragostea și vremurile l-au adus însă în localitatea Făgetu, satul în care trăiește cea mai mare comunitate de slovaci din județ - peste 700. Așa cum ne povestește cu un accent ciudat, într-o frumoasă zi de început de decembrie 2013, a făcut armata timp de mai bine de trei ani, în mai multe zone ale țării, printre care și București. S-a eliberat din armată în 1945, nu înainte însă de a cânta alături de Maria Lătărețu, cea supranumită de Privighetoarea Gorjului sau Crăiasa cântecului românesc.
"M-a învăţat să cânt un unchi de-al meu. Am cântat cu Maria Lătăreţu două luni şi 14 zile şi am făcut plăci. S-au bătut plăci care au mers în Rusia, în Cehoslovacia şi în Bulgaria", povesteşte bătrânul. "Frunză verde trei spanace" este una din aceste melodii, pe care Ioan Pisek şi-o mai aminteşte şi astăzi, chiar dacă versurile se mai amestecă în glasul său tremurat, dar încă puternic și melodios: "Frunză verde tri spănace/ Nu ştiu dorul eu ce face/ Frunză verde tri spănace/ Nu știu Nicu ce mai face, puiule, dorulețul meu/ Când îmi vine dor de tine/ Arde inimioare-n mine/ Când îmi vine dor de gură/ Ies afar’ mă uit la lună, puiule, dorulețul meu/ D-ar ști luna a vorbi/ Dorul mi l-ar potoli/ Spune lună, spune-mi mie/ Cum să găsesc dorul mândrei meu, puiule, dorulețul meu/ Uite mândra mea ce face/ ea se iubește cum îi place/ Și aseară era la portiță/ A stat de vorbă cu Gheorghiță, puiule, dorulețul meu".
Bătrânul din Făgetu nu știe să cânte doar cu glasul, ci și din frunză, meșteșug preluat și de fiul său, Iancu.
Bucureștiul vremurilor în care slovacul cânta pe scenă cu Maria Lătărețu l-a cucerit pe acesta, un lucru absolut normal dacă ne gândim la satul din care a plecat, cu gospodării la sute metri distanță unele de altele, fără apă curentă, energie electrică sau drumuri. De altfel, cu un zâmbet în colțul gurii bătrânul își amintește că a fost la un pas de a rămâne în capitală. O văduvă fermecată de înfățișarea și glasul slovacului i-a cerut să nu se mai întoarcă la soția din Făgetu, fiind de acord să-i plătească chiar cheltuielile legate de divorț. Bărbatul n-a acceptat însă propunerea și a revenit la căsuța lui modestă din micul satul în care trăiau cei de-un neam și de-o limbă cu el. Acolo l-am aflat și noi, pentru a ne spune poveste de mai sus, alături de multe alte lucruri interesante, precum rețetele plăcintelor slovace cu cartofi sau secretul preparării pălincii din cireșe sălbatice.
Privind apusul de soare la Făgetu, l-am înțeles şi noi bătrân pentru alegerea sa.
