Se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. La 1 Decembrie 1918, acum 95 de ani, românii au trăit cel mai important eveniment al istoriei lor: unirea tuturor teritoriilor românești într-un singur stat. A fost o încununare a eforturilor elitelor românești din Basarabia, Bucovina și Transilvania, care în acel an glorios au știut să se folosească de conjunctura existentă la sfârșitul Primului Război Mondial și să se unească cu patria mamă: România.
95 de ani înseamnă aproape două generații. Asta înseamnă că bunicii noștri au prins acel moment unic și irepetabil în istoria noastră contemporană. Și el n-ar fi fost posibil fără efortul conjugat al generației de atunci și a celor anterioare. Fără jertfa de sânge de la Mărăști, Mărășești sau Oituz, fără efortul intelectualității românești de ambele părți ale Carpaților sau ale Prutului, fără munca susținută zi de zi a țăranilor sau am muncitorilor, ceea ce astăzi numim (cu mândrie?) România ar fi fost doar un vis.
Ne ridicăm noi oare la înălțimea înaintașilor? Suntem noi oare vrednici de acestă țară minunată? Iubim cu adevărat România sau doar ne-am obișnuit cu ea? Iată întrebări pe care toți românii ar trebui să și le pună.
Ne place să călătorim, să vedem lumea, să descoperim frumusețile ei. Și cu siguranță fiecare dintre noi a avut ce să vadă. Fie că s-a mărginit doar la bătrânul continent ca și mine, fie a trecut dincolo de mările și oceanele ce înconjoară Europa, românul a văzut locuri unice, minunate, pline de farmec. dar de fiecare dată ne întoarcem ACASĂ! Căci aici, în România, la marginea Europei este casa noastră. Și nicăieri nu e mai bine ca și acasă! Oriunde ne-ar fi purtat pașii și oricât ne-am fi bucurat privirea cu minunile lumii acesteia, după un timp, mai scurt sau mai lung ceva se întâmplă cu noi. Parcă ceva te cheamă la locul de origine, te cuprinde un sentiment ce în limba română este exprimat prin cuvântul ”dor”. Știați că acest cuvânt nu poate fi tradus în nicio limbă?
Desigur, facem comparații. Este imposibil să nu compari ceea ce vezi prin lume cu ceea ce ai acasă. Eu personal, fac frecvent acest lucru. Prima comparație și poate cea mai frapantă este legată de infrastructură. Este capitolul la care noi românii, încă suntem în urma multor țări. Chiar dacă încet, încet, lucrurile încep să se miște și la noi, mai avem încă mult de recuperat. Apoi comparăm orașele lor cu orașele noastre, serviciile lor turistice cu cele de la noi, monumentele, muzeele obiectivele lor turistice cu cele de acasă.
Trecând peste acest aspect, constatăm uneori cu surprindere că și România este frumoasă și mereu surprinzătoare. Paradoxal, trebuie să trecem granițele acesteia pentru a conștientiza acest lucru. Vă mărturisesc că de fiecare dată când am trecut granițele țării, și nu au fost puține deloc aceste ocazii, m-am gândit că las în urmă o țară de care mă săturasem. Mă săturasem de traiul de zi cu zi, de rutina zilelor nesfârșite de muncă, de monotonia și cenușiul orașelor noastre, de ”lehamitea” concetățenilor mei, de acel ”lasă-mă să te las”. Însă pe măsură ce descopeream ”frumusețile” locurilor respective, realizam și consțientizam în același timp că și acasă, în România poate fi la fel. Depinde doar de unghiul din care privești lucrurile.
A spune că România este frumoasă, e deja un truism: începând de la diversitatea formelor de relief, la aspectul unic al satelor noastre, la obiectivele ce atrag mii de turiști în fiecare an, la pădurile aproape virgine ale Carpaților atât de elogiate de cei din afară, la felul unic de a fi al românilor. De fiecare dată, după o călătorie în afară, am redescoperit România, am reînceput să călătoresc prin țară și să descopăr frumusețea acesteia. Ba mai mult, mi-am redescoperit orașul, județul sau regiunea.
Pornind din Transilvania, acest ținut fabulos și unic, unde toate etniile care au locuit aici și-au lăsat amprenta în cultură, arhitectură, datini și obiceiuri, am redescoperit România. Am redescoperit frumusețea unică, ireală a Maramureșului ”neîngenuncheat”. Bisericile de lemn, cimitirul vesel de la Săpânța, valea Izei sau a Vaserului sunt tot atâtea obiective ce fac din acest ținut fabulos un brand turistic greu de egalat. Satele cu cetăți fortificate, moștenire a rigoarei și spiritului ”nemțesc” al sașilor sau bogăția spirituală a Ținutului Secuiesc de care până și frunțile încoronate ale Europei s-au îndrăgostit, sunt tot atâtea argumente în favoarea afirmației că Transilvania este cu totul și cu totul aparte. Ca să nu mai vorbim de zonele viticole ale Târnavelor, de văile Crișurilor, Mureșului sau a Oltului.
Am redescoperit Sălajul, județul cu cele mai multe biserici de lemn. Județul cu locuri unice cum sunt ruinele romane de la Porolissum sau Buciumi, rezervațiile naturale de la Tusa-Izvoarele Barcăului sau Poiana Narciselor. Județul încărcat de istorie, ce a dat țării pleiada de fruntași care au contribuit decisiv la definitivarea Marii Uniri, este suficient să-i amintim aici pe Simion Bărnuțiu, Iuliu Maniu, Alesandru Papiu Ilarian. Județul meu, de care sunt iremediabil îndrăgostit!
Trecând Carpații, în Moldova lui Ștefan cel Mare, am dat de ținuturi de vis. Bucovina este fără îndoială fabuloasă. Nicăieri în lume nu găsești atâta pace, atâta liniște ca pe dealurile verzi ale Bucovinei. Bisericile pictate din nordul Bucovinei sunt unice în lume, dovadă că se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Rezervații naturale, munți semeți și dealuri cu viță de vie reîntregesc imaginea unei provincii românești autentice.
Dincolo, în Muntenia se află sufletul României. Suflet ce răzbate dincolo de capitala dintotdeauna a țării București, oraș față de care mulți avem resentimente și prejudecăți. Asta dacă-l comparăm cu celelalte capitale ale Europei. Sau poate tocmai din aceste comparații învățăm să ne iubim capitala. Măreția Palatului Parlamentului, Parcul Cișmigiu sau centrul istoric sunt repere într-un București sufocat de o arhitectură proletcultistă. Nicăieri în Europa Dunărea nu este mai frumoasă ca la Cazane sau în Deltă acolo unde se îmbrățișează cu Marea Neagră.
Simt că actuala generație are o problemă de identitate. O problemă de patriotism, fie el local sau național. La peste două decenii de la Revoluție încă ne căutăm drumul, încă ne certăm cu istoria. Ne este rușine să ne afirmăm identitatea, să arborăm simbolurile statului, să ne identificăm cu istoria acestui neam. Poate de vină este sistemul politic, poate de vină este școala românească, poate de vină suntem cu toții. Acum la 95 de ani de la Marea Unire, avem mai multă nevoie ca oricând de unitate, de repere morale și culturale. Avem nevoie de o nouă generație de intelectuali, care la fel ca cei din 1918 să pună mai presus de toate interesul național. Avem nevoie de o nouă Unire!
Acest articol face parte din campania blogosferei de călătorii românești de evidențiere a unor motive care ne-au făcut să ne apreciem mai mult țara și locurile de baștină. O fi bine la alții, dar e bine și la noi! La Mulți Ani, România!
Vă invit să citiți celelalte articole publicate în cadrul campaniei aici:
 |
| 1 Decembrie 1918: Marea Adunare Națională de la Alba iulia |
95 de ani înseamnă aproape două generații. Asta înseamnă că bunicii noștri au prins acel moment unic și irepetabil în istoria noastră contemporană. Și el n-ar fi fost posibil fără efortul conjugat al generației de atunci și a celor anterioare. Fără jertfa de sânge de la Mărăști, Mărășești sau Oituz, fără efortul intelectualității românești de ambele părți ale Carpaților sau ale Prutului, fără munca susținută zi de zi a țăranilor sau am muncitorilor, ceea ce astăzi numim (cu mândrie?) România ar fi fost doar un vis.
Ne ridicăm noi oare la înălțimea înaintașilor? Suntem noi oare vrednici de acestă țară minunată? Iubim cu adevărat România sau doar ne-am obișnuit cu ea? Iată întrebări pe care toți românii ar trebui să și le pună.
Ne place să călătorim, să vedem lumea, să descoperim frumusețile ei. Și cu siguranță fiecare dintre noi a avut ce să vadă. Fie că s-a mărginit doar la bătrânul continent ca și mine, fie a trecut dincolo de mările și oceanele ce înconjoară Europa, românul a văzut locuri unice, minunate, pline de farmec. dar de fiecare dată ne întoarcem ACASĂ! Căci aici, în România, la marginea Europei este casa noastră. Și nicăieri nu e mai bine ca și acasă! Oriunde ne-ar fi purtat pașii și oricât ne-am fi bucurat privirea cu minunile lumii acesteia, după un timp, mai scurt sau mai lung ceva se întâmplă cu noi. Parcă ceva te cheamă la locul de origine, te cuprinde un sentiment ce în limba română este exprimat prin cuvântul ”dor”. Știați că acest cuvânt nu poate fi tradus în nicio limbă?
Desigur, facem comparații. Este imposibil să nu compari ceea ce vezi prin lume cu ceea ce ai acasă. Eu personal, fac frecvent acest lucru. Prima comparație și poate cea mai frapantă este legată de infrastructură. Este capitolul la care noi românii, încă suntem în urma multor țări. Chiar dacă încet, încet, lucrurile încep să se miște și la noi, mai avem încă mult de recuperat. Apoi comparăm orașele lor cu orașele noastre, serviciile lor turistice cu cele de la noi, monumentele, muzeele obiectivele lor turistice cu cele de acasă.
Trecând peste acest aspect, constatăm uneori cu surprindere că și România este frumoasă și mereu surprinzătoare. Paradoxal, trebuie să trecem granițele acesteia pentru a conștientiza acest lucru. Vă mărturisesc că de fiecare dată când am trecut granițele țării, și nu au fost puține deloc aceste ocazii, m-am gândit că las în urmă o țară de care mă săturasem. Mă săturasem de traiul de zi cu zi, de rutina zilelor nesfârșite de muncă, de monotonia și cenușiul orașelor noastre, de ”lehamitea” concetățenilor mei, de acel ”lasă-mă să te las”. Însă pe măsură ce descopeream ”frumusețile” locurilor respective, realizam și consțientizam în același timp că și acasă, în România poate fi la fel. Depinde doar de unghiul din care privești lucrurile.
A spune că România este frumoasă, e deja un truism: începând de la diversitatea formelor de relief, la aspectul unic al satelor noastre, la obiectivele ce atrag mii de turiști în fiecare an, la pădurile aproape virgine ale Carpaților atât de elogiate de cei din afară, la felul unic de a fi al românilor. De fiecare dată, după o călătorie în afară, am redescoperit România, am reînceput să călătoresc prin țară și să descopăr frumusețea acesteia. Ba mai mult, mi-am redescoperit orașul, județul sau regiunea.
Pornind din Transilvania, acest ținut fabulos și unic, unde toate etniile care au locuit aici și-au lăsat amprenta în cultură, arhitectură, datini și obiceiuri, am redescoperit România. Am redescoperit frumusețea unică, ireală a Maramureșului ”neîngenuncheat”. Bisericile de lemn, cimitirul vesel de la Săpânța, valea Izei sau a Vaserului sunt tot atâtea obiective ce fac din acest ținut fabulos un brand turistic greu de egalat. Satele cu cetăți fortificate, moștenire a rigoarei și spiritului ”nemțesc” al sașilor sau bogăția spirituală a Ținutului Secuiesc de care până și frunțile încoronate ale Europei s-au îndrăgostit, sunt tot atâtea argumente în favoarea afirmației că Transilvania este cu totul și cu totul aparte. Ca să nu mai vorbim de zonele viticole ale Târnavelor, de văile Crișurilor, Mureșului sau a Oltului.
 |
| Săpânța - Cimitirul Vesel |
 |
| Maramureș - Mănăstirea Bârsana |
Am redescoperit Sălajul, județul cu cele mai multe biserici de lemn. Județul cu locuri unice cum sunt ruinele romane de la Porolissum sau Buciumi, rezervațiile naturale de la Tusa-Izvoarele Barcăului sau Poiana Narciselor. Județul încărcat de istorie, ce a dat țării pleiada de fruntași care au contribuit decisiv la definitivarea Marii Uniri, este suficient să-i amintim aici pe Simion Bărnuțiu, Iuliu Maniu, Alesandru Papiu Ilarian. Județul meu, de care sunt iremediabil îndrăgostit!
 |
| Guruslău (Sălaj): Monumentul lui Mihai Viteazul |
 |
| Bocșa (Sălaj): Monumentul și bustul lui Simion Bărnuțiu |
Trecând Carpații, în Moldova lui Ștefan cel Mare, am dat de ținuturi de vis. Bucovina este fără îndoială fabuloasă. Nicăieri în lume nu găsești atâta pace, atâta liniște ca pe dealurile verzi ale Bucovinei. Bisericile pictate din nordul Bucovinei sunt unice în lume, dovadă că se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Rezervații naturale, munți semeți și dealuri cu viță de vie reîntregesc imaginea unei provincii românești autentice.
 |
| Moldova: Cetatea neamțului |
 |
| Cheile Bicazului |
 |
| Moldova: Parcul Național Ceahlău |
 |
| Bucovina: Mănăstirea Putna |
.JPG) |
| București: Dâmbovița |
.JPG) |
| București: Palatul Parlamentului |
 |
| Marea Neagră |
 |
| Răsărit de Soare la mare |
Acest articol face parte din campania blogosferei de călătorii românești de evidențiere a unor motive care ne-au făcut să ne apreciem mai mult țara și locurile de baștină. O fi bine la alții, dar e bine și la noi! La Mulți Ani, România!
Vă invit să citiți celelalte articole publicate în cadrul campaniei aici:
- I's Blog
- Plăcerea de a călători
- Enciclopedia călătorului independent
- Experiențe de călătorie-Funtur
- Călător în Africa
- Catherine's Crossroad
- Drum Liber
- Trans-Ferro
- Ioana călătorește
- Elene Ciric
- La înălțime
- Lumea Mare